Te-aştept acasă!

Încă stau răzămată de uşa, cascând, privesc în gol. Ţin minte că promiteam tot ce credeam că simţim. Vise împărtăşite, sentimente ascunse, iluzii.
Şi nimic nu s-a uitat ...
Acel ''tot'' incă trăieşte-n mine, încă simt ardoarea cuvintelor, mâna ta caldă peste ,mâna mea rece. Glasul meu acoperindu-l pe-al tău, zâmbete şterse, clipiri rare, mâini împreunate, lacrimi căzute.
Mă ascundeam după două buze-ntinse orizontal, într-o formă accentuată care semăna cu jumătatea ovalului, ascuns de umbra unui copac.
N-ai vrea să ştii ce am.
Şi dacă ai avea de gând să afli vei afla în timp.Şi dacă nu ai răbdare îţi zic,cu riscul de-a plânge amândoi, de-a visa la imposibilităţi sau de a da naştere unor noi promisiuni, care oricum n.ar mai conta-n contextul noutăţilor. Şi a mai trecut ceva timp, încă nu ai aparut, eu te aştept.
Nu.i nimic rău în a te hrăni cu amintiri, doar că...

Doare..

Doare fiecare clipă care trece ţinându-te de mână. Mă doare că fiecare moment, secundă, clipă, şoaptă, vorbă, zâmbet, când sunt cu tine, trece pe lângă mine şi devine trecut. Fiecare lacrimă se uită.
Am zis că vreau, e adevărat, iti jur pe zei.

Aşteptând şi-aşteptând, am fost nevoită să-ncerc să mă aşez, greutatea apăsându-mi vârful picioarelor. Nu am aer.Mă aplec, încercând să mă pun pe jos, dar a venit cineva. Un cineva. Un anonim, care m-a cuprins de şolduri şi m-a îmbraţişat.

''-Doamne, eşti tu! Te-ai întors!''

Treptat realizez că îi doar imaginaţia mea, ceva fals. Dar cu fiecare secundă ce se ducea îi simţeam corpul tot mai aproape. Nu-mi dau seama de ce, fără să ştiu ce fac, ,m-am întors cu faţa şi l-am cuprins de după gât.

''-Nu vorbi, te rog. Nu vreau să ştiu cine eşti.''